Ce se întâmplă într-o ședință de psihoterapie experiențială

Primul meu contact cu psihoterapia experiențială a fost în 2002, în anul 2 de facultate. Modulul susținut de doamna Mitrofan a fost exact ce aveam nevoie — trei ore care au fost cele mai reale, mai interesante și mai vii din toată facultatea. Jocurile terapeutice, discuțiile, atmosfera aceea de calm și vitalitate în același timp au aprins ceva în mine. Și au generat impulsul de a porni eu însămi pe acel drum al formării în această metodă.

Când înțelegerea singură nu e de ajuns

Există momente în viață când simți că ai înțeles destul de bine ce se întâmplă cu tine. Ai citit, ai reflectat, poate ai mai și vorbit cu cineva. Și totuși ceva nu se schimbă. Tiparele se repetă, emoțiile care apar sunt mai mari decât ai vrea, relațiile îți oferă aceleași lecții.

Dacă ți se pare familiar — poate că ceea ce îți lipsește nu e mai multă înțelegere. Ci un alt fel de a lucra cu tine.

Ce este psihoterapia experiențială și a unificării

P.E.U. — cum e cunoscută în domeniu — e o metodă românească, creată de prof. dr. Iolanda Mitrofan în peste 40 de ani de practică clinică la Facultatea de Psihologie din București. Nu a pornit dintr-o teorie, ci din ani de lucru real — cu oameni în cabinet și în grupuri, cu cupluri și familii. S-a hrănit din mai multe curente — gestalt, psihodramă, analiză reichiană, abordări transpersonale și transgeneraționale — până a devenit o metodă cu propriul ei limbaj, validată prin zeci de cercetări doctorale.

Ceea ce o face diferită e că nu pune accent pe a analiza și a explica, ci pe a trăi și transforma. Pornește de la convingerea că schimbarea reală nu vine doar din a înțelege ceva cu mintea, ci din a-l simți și a-l integra. Lucrează cu omul întreg — cu emoțiile, cu gândurile, cu corpul și cu sensul vieții — și nu separă ce simți de ce gândești sau de ce trăiești în corp.

Cum arată o ședință

Știu că mulți, când aud „terapie”, își imaginează un fotoliu confortabil și multă vorbărie despre trecut. Și da, vorbim — dar în psihoterapia experiențială, vorbitul e adesea doar punctul de plecare.

Lucrăm în primul rând cu ce se întâmplă în tine aici și acum, în ședință.

Am folosit metafore și imagini care au deschis emoții acolo unde cuvintele directe nu ar fi ajuns. Am lucrat cu tehnica scaunului gol — un dialog cu o parte din tine sau cu cineva important din viața ta. Am lucrat cu respirația și cu mișcarea, uneori cu desenul sau cu modelarea.

Nu există un protocol fix. Felul în care lucrăm e determinat de ceea ce aduci tu în ședință.

Pentru cine se potrivește

Am observat că P.E.U. se potrivește oamenilor deschiși să simtă, nu doar să analizeze. Celor care au curiozitatea de a se descoperi prin altceva decât gândul. Și celor care, poate, au mai încercat să înțeleagă cu mintea ce se întâmplă cu ei — și au simțit că înțelegerea singură nu e de ajuns.

Nu e nevoie să știi exact cu ce vii sau să fii pregătit. Am lucrat cu oameni care veneau cu anxietate, cu dificultăți în relații, cu o stimă de sine fragilă, cu durerea unor pierderi neintegrate, cu blocaje în fața unor decizii importante.

Metoda funcționează individual și în grup, cu adolescenți și adulți, cu cupluri și familii.

Ce am văzut că se schimbă

Am văzut oameni care și-au construit o relație mai sinceră cu propriile emoții. Care au câștigat claritate în legătură cu nevoile lor și curaj în a le respecta. Care s-au reconectat cu resursele pe care le aveau în ei și pe care nu le mai simțeau de mult.

Chiar și după atâția ani, acest tip de terapie nu încetează să mă uimească. Văd oameni care au înțeles dintr-odată un tipar repetat de ani de zile. Care au identificat, prin metode creative, ce era de fapt în sufletul lor și nu puteau spune. Și care au făcut astfel salturi reale — aducând mai multă bucurie, vindecare și pace în viața lor.